O planificare se realizează mai bine atunci când privești înapoi înainte de a începe. Analiza anuală este o ocazie să te uiți în oglinda retrovizoare și să faci bilanțul anului precedent. Capacitatea de a vedea performanța unui an întreg vă ajută să analizați modul în care ați reacționat la evenimentele din ultimele 12 luni și să trageți învățăminte din acest proces de observare.

Analiza anuală este totodată o ocazie de a revedea proiectele de dezvoltare ale companiei dvs. și de a privi în viitor. Pentru aceasta, este important să aveți la îndemână  cifre fiabile, exacte, și, evident, indicatorii KPI corecți. Iată șase indicatori cheie de performanță pe care îi puteți folosi pentru a vă evalua afacerea an de an.

NFR arată cantitatea de resurse financiare de care are nevoie o companie pentru a-și asigura ciclul de producție, rambursarea datoriilor și cheltuielile de exploatare viitoare. O creștere a NFR înseamnă, de obicei, că aveți mai puține resurse financiare pentru a urmări alte obiective, cum ar fi dezvoltarea de produse noi, extinderea geografică, achizițiile, modernizarea sau reducerea datoriilor. O scădere a NFR indică faptul că mai puține active sunt dedicate derulării operațiunilor zilnice ale companiei și că aveți la dispoziție mai multe fonduri pe care să le folosiți după cum doriți.

Calcul NFR: Necesarul net de fond de rulment = stocuri + creanțe - conturi furnizori

Dacă marja brută oferă informații despre rentabilitate (venituri minus costurile legate de activitatea companiei), excedentul brut de exploatare (EBE) arată câți bani v-au rămas după plata salariilor și a impozitelor.

EBE descrie rentabilitatea operațională a companiei pe parcursul unui ciclu operațional complet. Echilibrul financiar al companiei poate fi analizat comparând EBE de la un an la altul. EBE poate fi, de asemenea, utilizat pentru măsurarea câștigurilor înainte de impozitare, scăzând amortizarea și deprecierea.

Calculul marjei brute: Marja brută = vânzări nete - COGS (Costul mărfurilor vândute)

Calculul excedentului brut de exploatare: Excedentul brut de exploatare = vânzări nete - (salarii + impozite)

Utilizați acest indicator pentru a evalua starea financiară a companiei și a măsura surplusul de resurse generate la sfârșitul anului, care pot fi ulterior alocate unor elemente precum rambursarea împrumuturilor, noi investiții sau creșterea fondului de rulment. Numerarul generat intern vă poate ajuta să decideți, de exemplu, dacă plătiți sau nu dividende. Calcularea anuală a capacității de autofinanțare  vă va permite să evaluați schimbarea pe parcursul mai multor exerciții financiare. În mod ideal, ar trebui să existe o creștere în timp.

Calculul capacității de autofinanțare: Capacitatea de autofinanțare = profit net + deprecieri, amortizări și provizioane.

Un alt indicator care trebuie luat în considerare pe termen lung este pragul de rentabilitate, adică acel nivel al veniturilor sub care compania nu trebuie să treacă, dacă vrea să nu înregistreze pierderi.

Calcularea pragului de rentabilitate la închiderea fiecărui exercițiu financiar vă va permite să evaluați acest indicator în timp. Pragul de rentabilitate nu este static, ci evoluează ca răspuns la o serie de factori, cum ar fi costurile forței de muncă și prețurile mărfurilor, care, la rândul lor, se modifică regulat, în funcție de strategia internă a companiei, dar și, în primul rând, din cauza factorilor ciclici care nu țin, în general,  de voința CEO-ului companiei.

Calculul pragului de rentabilitate:  Pragul de rentabilitate = costuri fixe / marjă de profit brut

Stocurile sunt bunurile finite deținute de o companie, care sunt disponibile pentru vânzare,  inclusiv materiile prime utilizate pentru a produce aceste bunuri - dacă le produce chiar compania.

Când  rămân nevândute, stocurile sunt clasificate ca active circulante în bilanțul dvs. Atunci când un articol de inventar este vândut, costul lui contabil (depozitare etc.) se transferă la categoria costul mărfurilor vândute (COGS) din contul de profit și pierdere.

Întrucât stocurile fac parte din numerarul care intră și iese din compania dvs., este o idee bună să implementați un sistem de stocuri constante și să procedați la o măsurare completă cel puțin la fiecare sfârșit de an.

Stocurile de bunuri se evaluează prin inventariere fizică. Stocurile de bunuri, materii prime și furnituri se înregistrează în bilanț la costul lor de achiziție, în timp ce lucrările în curs se măsoară pe baza  costurilor de producție efectuate până la închiderea perioadei contabile.

Calculul COGS: Costul mărfurilor vândute = achiziții + stoc inițial - stoc final

Companiile mici și mijlocii nu țin întotdeauna evidența plăților întârziate. Cu toate acestea, plățile întârziate sunt indicatori cheie, întrucât pot avea un impact catastrofal asupra poziției numerarului dvs. și, în consecință, asupra capacității dvs. de a continua să funcționați.  De aici, decurge importanța realizării unui tablou de bord care să vă ofere o imagine de ansamblu asupra plăților efective,  a creanțelor și a conturilor de furnizori.

Pentru a putea urmări plățile, recurgeți la un indicator cheie, dar puțin cunoscut: viteza de rotație a debitelor (creanțelor) (Days Sales Outstanding =DSO). Acest indicator măsoară timpul mediu necesar pentru plata facturilor dvs. comerciale și vă poate ajuta să evaluați capacitatea dvs. de a încasa plăți într-o anumită perioadă de timp (de exemplu, o lună). Această informație vă va permite să acționați înainte de a fi prea târziu, prin emiterea de notificări de plată, renegocierea termenelor de plată cu furnizorii sau anticiparea cerințelor de finanțare.

Calcul DSO: DSO = (creanțe / total vânzări ) * număr de zile

Să luăm un exemplu: în luna ianuarie, ABC Ltd a vândut bunuri în valoare de 50.000 EUR și are creanțe în valoare de 35.000 EUR în bilanțul său, la sfârșitul lunii. DSO-ul companiei este: (35.000 / 50.000) * 31 = 22,3 zile. Înseamnă că, în ianuarie, firmei ABC Ltd i-au trebuit 22 de zile ca să încaseze plata după vânzare.

Datorită acestor indicatori, veți putea face nu doar o evaluare precisă a activității și a performanței financiare pe o perioadă de 12 luni, ci și proiecții pentru perioadele viitoare. O analiză anuală completă este  secretul unei strategii de creștere anticipative.

Pentru mai multe sfaturi și informații cu privire la monitorizarea financiară a afacerii, descărcați cartea noastră electronică: Aprofundați-vă cunoștințele de analiză a performanței financiare.