Avertisment: utilizați un browser învechit,, vă rugăm să treceți la un browser mai modern, cum ar fi Chrome, Firefox sau Microsoft Edge.

Criza Covid-19 a arătat cât de importantă este digitalizarea pentru supraviețuirea companiilor. Criza a accelerat viteza de digitalizare a afacerilor la nivel mondial, deoarece companiile și-au mutat activitatea și forța de muncă online. Dar beneficiile digitalizării depășesc cu mult granițele acestei perioade dificile.

Unul dintre beneficiile cheie ale digitalizării este că faptul că ajută la o mai bună culegere și analizare a datelor - una dintre cele mai valoroase resurse de care dispuneți în managementul afacerii. Cu cât aveți mai multe informații despre clienții dvs., lanțul dvs. de aprovizionare, piața dvs. și tendințele economice, cu atât vă puteți conduce mai strategic afacerea.

În acest articol, analizăm modul în care adoptarea digitalizării vă poate îmbunătăți rezultatele financiare.

Pe măsură ce începem să ieșim din criza Covid-19, ratele dobânzilor ating niveluri record, iar împrumuturile comerciale susținute de guvern sunt ușor accesibile; așadar, acesta este momentul propice pentru a face bilanțul proceselor digitale pe care le utilizați în propria companie. Analizarea modului în care culegeți, utilizați, distribuiți și analizați datele este absolut crucială dacă, doriți să țineți pasul cu schimbările rapide ale tendințelor naționale și internaționale care vă afectează afacerea.

Companiile digitalizate sunt mai conștiente de furnizorii lor și de lanțurile lor de aprovizionare și, prin urmare, de riscurile aferente acestor lanțuri, astfel că pot reacționa mai rapid la crize.

„Țările în care mediul este mai favorabil pentru digitalizarea companiilor au fost mai capabile să răspundă mai bine nu numai la schimbările economice, dar și la criza Covid-19”, spune economistul principal, Francoise Huang, de la Euler Hermes.

Pe lângă simplificarea trecerii la lucrul de la distanță, digitalizarea proceselor administrative ale companiei vă permite să accesați informații financiare mai ușor și după cum doriți.

Există o mulțime de date relevante disponibile în cadrul companiei dvs., pe care este posibil să nu le accesați, cum ar fi informații referitoare la operațiuni, IT, marketing sau servicii pentru clienți. Aceste informații vă pot ajuta să vă formați o imagine robustă asupra companiei dvs., însă se întâmplă adeseori ca ele să nu fie partajate, sau, în orice caz, nu într-un mod centralizat.

Cel mai simplu mod de a colecta aceste informații și de a vă forma o imagine de ansamblu asupra operațiunilor dvs. este să conveniți asupra indicatorilor cheie de urmat și asupra definiției acestora, să programați generarea de rapoarte periodice de către echipele dvs. și să stabiliți o modalitate standardizată de a face acest lucru.

La nivel de clienți, examinarea sondajelor, a traficului pe site-ul web al companiei dvs., a tranzacțiilor, a analizelor referitoare la campaniile dvs. de marketing online, a rețelelor sociale, a abonamentelor și înregistrărilor sau a traficului din magazinele dvs. s-a dovedit a genera informații relevante. Verificând cifrele de vânzări, pentru a înțelege ratele de conversie, și analizând rezultatele financiare, puteți înțelege, de exemplu, costul atragerii de noi clienți.

Va trebui să creați un tablou de bord digital, pe care să vă stocați datele. Acest tablou de bord este cel mai important instrument din trusa dvs. de date financiare: vă oferă o vizualizare la 360 de grade a afacerii dvs. dintr-un loc central și vă permite să partajați informații pe scară largă. De exemplu, în funcție de dimensiunea companiei dvs., puteți utiliza cu ușurință instrumente ieftine, cum ar fi Google G Suite și Microsoft Office 365, pentru a intensifica colaborarea cu echipa dvs.

Există multe produse de contabilitate digitale pe piață, care vă vor ajuta să vă gestionați monitorizarea financiară. De exemplu, unele instrumente digitale pentru fluxul de numerar oferă o imagine clară a situației numerarului dvs.  Ele comandă facturi, înregistrează plăți și prezintă o imagine clară a banilor care intră și ies din compania dvs. Exemple de astfel de instrumente includ Pulse, Fluidly sau SlideBy.

Și, după ce ați colectat și stocat informațiile, ce urmează? Iată câțiva pași de urmat:

  1. Stabiliți tipul de informații de care aveți nevoie
  2. Stabiliți un interval de timp: folosiți aceste date pentru a evalua eficacitatea unui anumit proiect, sau pentru a vă  analiza performanța financiară generală?
  3. Creați o platformă digitală pentru a stoca datele și partajați accesul la platformă cu echipa dvs.
  4. Analizați datele la intervale regulate, pentru a descoperi pattern-uri și perspective.
  5. Valorificați datele, pentru a lua decizii în cunoștință de cauză și a adopta măsuri eficiente.

Creșterea gradului de digitalizare a companiei dvs. vă ajută, de asemenea, să semnalați domeniile de îmbunătățire sau de extindere și vă permite să anticipați și să vă pregătiți pentru tendințele viitoare, generând o analiză dinamică a datelor în timp real. Acest lucru vă poate ajuta să identificați probleme, cum ar fi plățile întârziate, care pot face ravagii în fluxul dvs. de numerar.

Datorită tabloului de bord, veți putea face predicții, cum ar fi prognoze ale fluxurilor de numerar, care vă pot determina să trimiteți somații de plată sau să negociați de timpuriu un plan de plată cu furnizorii, înainte ca problemele să scape de sub control.

Dar unele probleme sunt inevitabile, și nu din vina dvs. Asigurarea împotriva riscului comercial  poate ajuta în acest sens. Ea acoperă creanțele dvs. scadente în termen de 12 luni și vă protejează afacerea de riscuri politice și comerciale neprevăzute. Aceste riscuri ar putea include falimentul unui client sau modificări  ale legislației de import sau export, cu impact negativ asupra afacerii dvs.

Asigurarea de credit comercial vă garantează că afacerea dvs. nu se va confrunta cu riscul de neplată, care vă poate pune în pericol viabilitatea companiei pe viitor, protejându-vă astfel fluxul de numerar și ajutându-vă să evitați datoriile neperformante.

Pentru mai multe sfaturi și informații cu privire la monitorizarea financiară a afacerii, descărcați cartea noastră electronică: Aprofundați-vă cunoștințele de analiză a performanței financiare.